Acasă » Știri » Știri interne » Regele Mihai. 90 de ani de la prima urcare pe tron. Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă

Regele Mihai. 90 de ani de la prima urcare pe tron. Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă

De: Cancan 16/07/2017 | 10:00
Regele Mihai. 90 de ani de la prima urcare pe tron. Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă
Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă

Regele Mihai a urcat pe tronul României la 20 iulie 1927 şi  a stat până în 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947. Este unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Joi s-au împlinit 90 de ani de la prima urcare pe tron a Majestăţii Sale. Regele Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său renunţase în decembrie 1925 la tron şi rămăsese în străinătate.

Deoarece Regele Mihai avea doar şase ani şi nu putea guverna, a fost formată o regenţă, compusă din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand şi unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărăţeanu, consilier la Curtea de Casaţie). Din regenţă a lipsit Regina Maria, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în faţa Parlamentului de către noul rege şi de regenţă la 20 iulie 1927. În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în ţară. Guvernul lui Iuliu Maniu i-a cerut garanţia că va întrerupe relaţia cu Elena Lupescu şi va relua căsătoria cu Elena de Grecia. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege, iar pe Mihai drept urmaş la tron, cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”.

Regele Mihai. În septembrie 1939 a debutat al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârşitul României Mari, care a pierdut fără luptă, în decurs de câteva luni, Basarabia, Bucovina de nord, Herţa, Transilvania de nord-est şi Cadrilaterul. La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice şi să părăsească ţara, tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub statul naţional-legionar, apoi sub regimul autoritar al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanenţă sub supravegherea serviciilor de informaţii.

Regele Mihai. Când balanţa războiului s-a întors şi forţele sovietice au pătruns pe teritoriul României, regele Mihai a decis să salveze ce se mai putea salva şi a trecut la ”atac”. A fost arestat generalul Antonescu şi s-a decis restaurarea Constituţiei din 1923. Regele Mihai a fost obligat în februarie 1945 să îl demită pe prim-ministrul anticomunist Nicolae Rădescu şi să-l numească pe Petru Groza la guvernare, care s-a dovedit un instrument docil în mâinile comuniştilor. În semn de protest faţă de abuzurile noului guvern, regele a intrat în aşa-numita „grevă regală”, refuzând să semneze decretele guvernului, care şi-a urmat însă nestingherit activitatea neconstituţională.

Regele Mihai şi Principesa Margareta
Regele Mihai şi Principesa Margareta

Regele Mihai. Pe 30 decembrie 1947regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară. În ianuarie 1948 a plecat în exil. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit după mai multe peregrinări în Elveţia. Soţia Regelui Mihai a decedat anul trecut. Regele are cinci fiice, principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. După Revoluţia din 1989 a fost oprit de regimul Ion Iliescu să se întoarcă în ţară, cu excepţia Paştelui din 1992, când a atras mulţimi entuziaste venite să-l vadă. De-abia sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, şi-a primit înapoi cetăţenia română. Ulterior, i-au fost retrocedate şi o parte din proprietăţi. Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, la 25 octombrie 2011, Mihai a ţinut un discurs în faţa camerelor reunite ale Parlamentului României. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.
Luna trecută, Casa Regală a anunţat că starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă. ”Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au sosit în Elveţia, într-o vizită de familie, pentru a sta câteva zile alături de Majestatea Sa Regele Mihai, la reşedinţa sa privată. Starea de sănătate a Majestatăţii Sale este fragilă, dar prezintă stabilitate. Regele Mihai este liniştit, are mulţumire sufletească şi apreciază îngrijirea echipei sale medicale. Alături de Rege sunt permanent angajaţi ai Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia, şi două maici ortodoxe”, transmitea Casa Regală.

Regele Mihai
Regele Mihai

Regele Mihai a împlinit anul trecut, pe 25 octombrie, 95 de ani şi iar starea sa de sănătate a fost afectată de o leucemie cronică. Anul trecut, în martie, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României. Consiliul Regal reunit a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală au fost: “carcinomepidermoid metastazant” şi “leucemie cronică”.

 

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act...
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos, pe care îl mânca mereu monarhul Marii Britanii
Cum a ajuns Regina Elisabeta a II-a la 96 de ani. Sandwich-ul simplu, dar sănătos,...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit baze navale, rafinării și instalații militare ruse
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin zile cu averse, grindină și vijelii
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia la fiul său: „Mamă, adu-mi ceva de mâncare că nu mai pot de foame și n-am timp să mă mai duc să mănânc.”
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost nevoie de un ghid pentru a-l consuma
Fructul care i-a șocat pe toți românii. Oamenii n-au știut cum să-l mănânce. A fost...
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți intra în posesia lor
Orașele din România în care se dau bani celor căsătoriți de multă vreme. Cum poți...
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Antreprenorii români răscumpără businessurile vândute anterior unor fonduri de investiţii
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Se schimbă obligatoriu la mașină. Toți șoferii trebuie să se prezinte la service
Piața imobiliară. O nouă prăbușire a vânzărilor. Soluțiile salvatoare
Piața imobiliară. O nouă prăbușire a vânzărilor. Soluțiile salvatoare
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o place foarte mult” / Cei doi formează un cuplu de aproape un an
Leonardo DiCaprio are o iubită cu 24 de ani mai TÂNĂRĂ: „Se pare că o...
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar...
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
Irinel Columbeanu, la sapă de lemn. A acumulat datorii la azil și nu are bani cu care să le achite
Irinel Columbeanu, la sapă de lemn. A acumulat datorii la azil și nu are bani...
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Horoscop zilnic pentru luni, 20 mai 2024. Leul își dorește un nou început
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
Harta tunelurilor secrete din București. Catacombele pe lângă care trec zilnic milioane de români
×